sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Excursie in Viena


 


 



In perioada 14-16 Decembrie, Liga Judeteana a Pensionarilor Arad, organizeaza excursie in Viena.
Excursia costă 140 de euro/persoană, în preţ fiind incluse: transportul cu autocarul, cazarea la hotel de trei stele, micul dejun şi program turistic.

Cei interesaţi să afle mai multe detalii se pot adresa Ligii Judeţene a Pensionarilor Arad (telefon 0257-213224).

http://www.aradon.ro/pensionarii-in-escapada-la-viena/1208838

duminică, 14 octombrie 2012

19 octombrie ziua persoanelor vârsnice



Liga Judeţeană a Pensionarilor Arad

ORGANIZEAZĂ  
                                 "ZIUA PERSOANELOR VÂRSNICE"




Vă aşteptăm cu mare drag în data de 19 octombrie începând cu orele 16:00 la restaurantul Laser - situat în Arad pe str. Corneliu Coposu nr.8 bis, lângă Casa de Cultura a Sindicatelor.


Pretul unui meniu va fi de 35 RON.


În meniu sunt inculse următoarele:
  • sărăţele
  • ciorbă de văcuţă
  • pulpă de pui dezosată, umplută cu ciuperci, caşcaval şi suncă
  • ceafă la tavă cu cartofi natur
  • salată de varză
  • băuturi: ţuică, 1 bere, vin, suc, apă minerală, 1 cafea,
  • tombolă




Informaţii şi înscrieri la sediul ligii, Arad, str. Hunedoarei, nr. 4, de luni până vineri intre orele 9:00 şi 13:00. Tel contact 0257.213.224

vineri, 31 august 2012

Oferta excursie Grecia - 21-28 Septembrie 2012





In perioada 21-28 septembrie 2012 -sejur 6 nopti cazare, Grecia- Paralia 

Oferta include demipensiune, vizita la Salonic, transport cu Autocarul

Pret 170 EUR/persoana

Va rugam sa confirmati prezenta si achitati contravaloare bilet pana in 10 septembrie


Informatii suplimentare  la  0257.213.224

miercuri, 1 august 2012

Excursie Orsova - Poze din excursie

In perioada 20 -22 iulie , am fost in excursie, 55 de persoane, pentru ca o imagine este cat 1000 de cuvinte.... mai jos aveti cateva imagini reprezentative....






Am ajuns.....pensiunea Alina si Sorin - Orsova








piscina...loc de relaxare...


la malul Dunarii




Biserica sfanta Ana Orsova









marți, 10 iulie 2012

OFERTE TURISTICE

1.) CROAZIERA PE DUNARE 
Perioada : 20-22 iulie
Pachetul contine :
        - 2 nopti cazare Orsova
        - pensiune completa
        - transport cu autocarul
        - CROAZIERA PE DUNARE, 4 ore cu Vaporul

PRET: 180 RON / persoana     *(locuri limitate)

          Info. Asoc. Liga judeteana a Pensionarilor Arad 
          str. Hunedoarei nr. 4 
          tel. 0257.213.224

---------------------------------------

2.) Excursie in Grecia - HALKIDIKI





Perioada : 03-08 Septembrie 

Pachetul contine :
         - Demipensiune
         - Croaziera in jurul muntelui ATHOS
         - Vizita la METEORA


PRET: 160 EUR / persoana     *(locuri limitate)

          Info. Asoc. Liga judeteana a Pensionarilor Arad 
          str. Hunedoarei nr. 4 
          tel. 0257.213.224


vineri, 15 iunie 2012

Liga Pensionarilor a trimis Consiliului Europei un memoriu cu privire la condiţiile de trai ale vârstnicilor



Pensionarii arădeni au cerut Guvernului şi Consiliului Europei să îmbunătăţească condiţiile de trai ale vârstnicilor. Creşterea punctului de pensie şi restituirea într-un timp cât mai scurt a sumelor reţinute ilegal, drept contribuţii pentru asigurările de sănătate sunt solicitările formulate de Liga Judeţeană a Pensionarilor Arad. Mai mult decât atât, liga a cerut sprijin Guvernului Ponta pentru promovarea Codului Pensionarilor, un proiect mai vechi al organizaţiei.
Reprezentanţii Ligii Judeţene şi Filialei Municipale a Pensionarilor Arad au participat de curând la şedinţa Consiliului Director al Federaţiei „Unirea“ la Bucureşti, din care organizaţia face parte. Unul dintre rezultatele întâlnirii a fost decizia de a trimite un memoriu Guvernului României, Consiliului Europei şi Comunităţii Europene. Memoriul se referă la traiul pensionarilor români, aflaţi la limita subzistenţei. Expunerea pensionarilor s-a axat pe nivelul ruşinos de mic al pensiei, raportat la nivelul preţurilor şi la accesul deficitar la sistemul de sănătate. „Împreună cu Alexandru Stanca, preşedintele Filialei Municipale a Pensionarilor Arad am participat la o şedinţă a Federaţiei Pensionarilor Unirea. Am făcut un demers către Consiliul Europei şi Comunitatea Europeană, prin care am prezentat traiul pensionarului român, a cărui pensie este în jur de 175 de euro, printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Am atins şi subiectul reţinerii procentului de 5,5 la sută pe toată pensia, bani care cerem să fie restituiţi cât mai repede. Cerem să se mărească punctul de pensie pentru că vârstnicii nu mai pot trăi cu asemenea pensii. Acelaşi memoriu l-am trimis şi Guvernului“, a susţinut Costică Corodescu, preşedintele Ligii Judeţene a Pensionarilor Arad.
Liga Pensionarilor a decis să înceapă o campanie de promovare a Codului Pensionarilor astfel încât, cel târziu în toamna acestui an, acesta să ajungă în Parlament. Liga intenţionează să elaboreze o iniţiativă legislativă pentru Codul Pensionarilor. Pensionarii arădeni militează pentru creşterea punctului de pensie, instituirea gratuităţii pe transportul în comun la nivel naţional şi diminuarea taxei pe valoare adăugată la alimentele de bază. De asemenea, Codul Pensionarilor include pensie de moştenitor de cel puţin 30% din pensia celui decedat, impozitarea cu 80-90% a averilor ce nu pot fi dovedite şi acordarea dreptului organizaţiilor pensionarilor de a depune candidaturi la toate tipurile de alegeri. „După alegerile locale vom reîncepe să promovăm Codul Pensionarilor. Sper să primim susţinerea Guvernului, pentru ca proiectul elaborat pe plan local să ajungă în Parlament“, a conchis Costică Corodescu.

Scris de Sandra Stoler in 28/05/12 @ 06:34.


Sursa: AICI


   Căldura din calorifere a crescut numărul persoanelor care s-au împrumutat de la CAR-ul înfiinţat de Liga Pensionarilor din Arad.

   Deşi s-a bucurat de succes încă de la înfiinţare, odată cu venirea toamnei casa de ajutor reciproc a ligii este luată cu asalt de zeci de oameni în fiecare zi. 

   Conform reprezentanţilor pensionarilor, în fiecare lună, în medie 300 de arădeni, pensionari şi nu numai, apelează la împrumuturi pentru a se descurca cu cheltuielile, urmând să înapoieze banii cu dobândă.

  Cei mai mulţi dintre beneficiarii împrumuturilor sunt, cum era de aşteptat, persoane vârstnice.




Sursa: Aici


Peste 130 de pensionari sebiseni au petrecut sambata seara, la Hanul de la Barsa, cu ocazia Zilei Femeii, prilej cu care Filiala Pensionarilor Sebis a organizat “Balul Martisorului”. La eveniment au participat si reprezentanti ai Ligii Judetene a Pensionarilor din judetul Arad dar si lideri ai PSD, in frunte cu presedintele Organizatiei Judetene, Dorel Caprar.

”Pensionarii din cadrul filialei, alaturi de familiile lor, au petrecut o seara minunata impreuna, intr-o atmosfera rustica si cu un meniu de sarbatoare”, a precizat Rodica Maria Vekas, presedintele Filialei Pensionarilor Sebis.

Atmosfera a fost una deosebita, sustinuta de formatia “Fratii Tica”, din Sebis, astfel ca evenimentul s-a incheiat tarziu, in noapte.

”Tin sa-i felicit pe principalii organizatori, doamna Maria Vekas si domnul Catalin Titiriga (n.r. - gazda evenimentului), care se implica mult in viata pensionarilor. Stiu ca domnul Titiriga a mai organizat astfel de evenimente pentru pensionarii din Sebis si din intrega zona, pe care i-a ajutat foarte mult. Sa fie sigur ca si noi, la randul nostru, ii vom fi alaturi atunci cand va avea nevoie”, a declarat Ilie Cerna, presedintele de onoare al Ligii Judetene a Pensionarilor.

”Nu pot sa spun decat ca ma bucur ca am reusi, si de aceasta data, sa le ofer pensionarilor o seara deosebita, in care s-au simtit extraordinar. M-as bucura daca si altii ar urma exemplul nostru de aici, de la Sebis, pentru ca aceasta categorie defavorizata, pensionarii, sa nu se mai simta marginalizata pe nedrept”, a declarat Catalin Titiriga, gazda petrecerii

Sursa: Aici

La Sebis a fost inaugurat sediul Clubului Orasenesc al Pensionarilor




Un deosebit cadou le-a fost oferit, vineri, pensionarilor din orasul Sebis, este vorba despre un club destinat doar lor. Rodica Vekas, presedintele Clubului Orasenesc al Pensionarilor Sebis, ne-a declarat ca organizatia a fost infiintata pe data de 17 februarie 2010 iar vineri, a fost inaugurat sediul in care clubul isi va desfasura activitatea.

La inaugurarea Clubului Pensionarilor a carui locatie este pe strada Victoriei, numarul 16, au participat pe langa oficialitatile locale si multi pensionari care s-au declarat fericiti ca pe viitor vor avea un loc in care se vor putea intalni, discuta, relaxa si vor putea organiza diferite actiuni si manifestari. In prezent clubul are 180 de membri din Sebis, Buteni, Barsa, Dezna, Moneasa, Prunisor si Varfurile.

”Suntem fericiti ca putem inaugura astazi acest sediu al Clubului Pensionarilor. Este o dorinta mai veche, care acum cu ajutorul Primariei si al catorva persoane care au facut donatii s-a putut realiza”, a declarat Rodica Vekas, presedintele Clubului Orasanesc al Pensionarilor Sebis.

Costul lucrarilor de amenajare a spatiului in care clubul isi va desfasura activitatea s-au ridicat la aproximativ 7.000 de lei, fonduri alocate in mare parte de Consiliul Local Sebis. O donatie de 1.000 de lei a fost facuta de Nicolae Nica iar spatiul a fost pus la dispozitia clubului de Cornel Gavrila, consilier local.

”Tin sa-i felicit pe cei care conduc acest club pentru tot ceea ce au facut pentru ca astazi sa fie posibila aceasta inaugurare. Rolul acestei organizatii este acela de a crea legaturi intre oameni si de a aduce un plus de intelegere. Am convingerea ca acest club va fi un factor important in stabilirea si imbunatatirea relatiilor umane intre persoanele in etate”, a declarat Gheorghe Feies, primarul orasului Sebis, care a fost numit si presedinte de onoare al Clubului Orasenesc al Pensionarilor Sebis.

Prezent la inaugurare Ilie Cerna, presedintele de onoare al Ligii Judetene a Pensionarilor Arad a precizat ca administratia din orasul Sebis se numara printre putinele care a spijinit o astfel de initiativa si deci merita sa fie felicitata. “Il felicit pe primarul orasului Sebis pentru ca a inteles ca persoanele varstnice au nevoie de un astfel de loc”, a precizat Ilie Cerna.

Sursa: Aici

La Nadlac s-a deschis primul magazin social

    In orasul Nadlac s-a deschis primul magazin social unde pensionarii, si nu numai, vor putea cumpara o serie de produse alimentare si nealimentare la preturi mai mici fata de alte magazine din oras. Magazinul social a fost deschis in zona Bujac, la intersectia strazilor Ion Slavici cu Tudor Vladimirescu. Acesta va functiona cu sprijinul Clubului Orasenesc al Pensionarilor Nadlac (COPN) si al Ligii Judetene Arad al Pensionarilor (LJAP).

    Administratorul magazinului este Angela Truta, o nadlacanca care intotdeauna a dovedit ca are idei bune ce sunt mereu in favoarea locuitorilor orasului nostru si pentru ea a face ceva nou pentru semenii ei este mereu o prioritate.



   La festivitatea de deschidere a fost prezent primarul Vasile Ciceac, presedintele de onoare al COPN si Andrei Ianecsko - presedintele COPN care au subliniat in alocutiunile lor rolul deosebit si necesitatea unui asemenea magazin social intr-o perioada in care veniturile pensionarilor si ale populatiei sunt insuficiente pentru un trai normal, decent. Au fost prezenti si foarte multi pensionari din COPN impreuna cu locuitorii din zona curiosi sa poata vedea si compara preturile practicate la acest magazin. Asa cum ne spunea Angela Truta inca de la deschidere, preturile practicate in acest magazin sunt mai mici datorita adaosului comercial care este foarte mic iar la unele produse de baza acesta nici nu mai exista.

    Pentru a va putea face o imagine mai clara va prezentam cateva preturi care sunt practicate la acest magazin social:

Butelie pentru aragaz de 11 kg.= 60 lei
Butelie pentru aragaz de 9 kg.= 46 lei
Telemea de vaca = 10 lei/kg.
Ciocolata = 1,10 lei/100 gr.
Pachet promotional = 10,80 lei/pachetul (2 sticle Coca Cola de 2 l. + 1 pachet de spaghete)


Magazinul social functioneaza dupa urmatorul orar:

Luni - Vineri intre orele 07.00-22.00
Sambata intre orele 07.00-21.00
Duminica intre orele 08.00-12.00

Sursa: Aici

Zeci de pensionari au petrecut la Sebis, la Balul Martisorului


 La Sebis a avut loc, la sfarsitul saptamanii trecute, “Balul Martisorului”, organizat de filiala locala a Ligii Judetene a Pensionarilor. La eveniment au participat 70 de persoane, inclusiv Gheorghe Feies, primarul orasului, care este presedinte de onoare al “Clubului pensionarilor” din urbe.

Petrecerea a beneficiat de toate “ingredientele” pentru a-i face pe participanti se se simta bine: meniu festiv, muzica buna, tort, tombola (ai caror sponsori au fost Mirela Burta, Nicu Jurca si Eva Iercosan, care au magazine sociale in oras). In plus, doamnele au primit flori, atat din partea filialei Ligii Pensionarilor cat si din partea primarului Gheorghe Feies.

Organizatorii balului au fost Rodica Vekas, presedinte, Silvia Marta, casier, Ghizela Lach, purtator de cuvant, Niculaie Bocsa, vicepresedinte, Iosana Toader, membru, si Vasile Halmagean, membru.








joi, 14 iunie 2012

Pensionarii sunt reprezentati la Prefectura Aradului

                                    




    Foto: Costica Corodescu

   Preşedintele Ligii Judeţene a Pensionarilor din Arad, Costică Corodescu, a fost ales, ieri, în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Arad – organism care face legătura între asociaţiile de pensionari şi Prefectură. 

   E vorba de asociaţii ale pensionarilor silvici, militari, CFR, ale medicilor pensionari şi veteranilor de război, dar şi de case de ajutor reciproc ale pensionarilor. Reprezentanţii acestor asociaţii au ales, ieri, conducerea CJPV, respectiv Costică Corodescu – preşedinte şi Lidia Dan – vicepreşedinte.

Sursa: Aici

Balul Mărţişorului - editia a 14-a






    Peste 300 de vârstnici sunt aşteptaţi la tradiţionalul Bal al Mărţişorului, ce va fi organizat de Ziua Femeii, pe data de 8 martie, de Liga Judeţeană şi Filiala Municipală a Pensionarilor. Aflat la ediţia cu numărul 14, evenimentul le va avea în centrul atenţiei pe doamne, pentru care, organizaţiile de pensionari au pregătit surprize. Balul Mărţişorului va fi organizat ca în fiecare an, la Restaurantul Laser din Casa de Cultură a Sindicatelor, care va găzdui în aceeaşi dată, adunarea generală a Ligii Pensionarilor. 

    Balul Mărţişorului va reuni câteva sute de pensionari, vârstnici arădeni, din municipiu şi de la cluburile din judeţ. La petrecere vor fi prezenţi invitaţi de la cluburile înfrăţite de pensionari din Ungaria: Gyula, Oroshaza, Lököshaza, Kytigyhaza şi Budapesta. De asemenea, la bal vor veni şi reprezentanţi de cluburi de pensionari din ţară şi anu­me, din Olt, Craiova şi Turnu Severin.

    Pentru a se bucura de acest eveniment tradiţional îndrăgit, participanţii trebuie să scoată din buzunar 35 de lei, o sumă care acoperă jumătate din me­niu, pe persoană. Diferenţa o achită Liga Judeţeană a Pensionarilor din sponsorizări. „La Balul Pensionarilor vor participa între 300 şi 400 de pensionari. Evenimentul va începe de la ora 15.00. Mai întâi, de la ora 13.00 vom participa la Adunarea Generală a Ligii Pensionarilor. Participanţii vor avea parte de un meniu bogat şi de muzică bună. Avem şi invitaţi speciali şi mă refer la o formaţie de mu­zi­că de la Gyula. Pentru doamne vor fi pregătite o serie de surprize“, a susţinut Costică Corodescu, preşedintele Ligii Judeţene a Pensionarilor Arad.

Pensionarii arădeni se pot înscrie până pe data de 6 martie, la ora 13.00, la sediul LJP.

sursa : aici

Liga Pensionarilor intenţionează să încheie un contract cu CAS

Asistenta medicala gratuita pentru pensionarii Aradeni.
Dr. Pavel Maxim medic generalist in colaborare cu 
Liga Judeteana a Pensionarilor Arad ofera  gratuit vizita unui medic care să le ofere asistenţă medicală pensionarilor



De săptămâna aceasta, pensionarii arădeni pot primi la domiciliu, gratuit vizita unui medic care să le ofere asistenţă medicală. Pavel Maxim, medic ge­neralist, membru al Ligii Judeţene a Pensionarilor va asigura fără niciun cost asistenţă medicală la domici­liul vârstnicilor arădeni. Este vorba de consult şi nu de servicii de urgenţă, servicii de care pensionarii arădeni pot avea parte în baza unei programări. Iniţiativa pensionarului ar putea duce la servicii medicale diversificate, în viitor. Pentru ca reţetele medicale să poată fi prescrise, Liga Judeţeană şi Filiala Municipală a Pensionarilor Arad ar trebui să încheie un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. „Am pur­tat deja primele discuţii cu conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Arad pentru a vedea cum putem încheia un contract, prin care, medicul care asigură consulturi medicale gratuite, acasă la vârstnici să poată să scrie şi reţete. Este o iniţiativă de mare folos pentru pensionarii arădeni“, susţine Costică Corodescu, preşedintele Ligii Judeţene a Pensionarilor Arad. Astfel, în baza unei programări telefonice stabilite de comun acord cu medicul, orice pensionar va putea fi consultat acasă, în mod gratuit. Medicul Pavel Maxim poate fi contactat pentru programarea consultaţiilor la numerele de telefon: 0357.436672 şi 0743515326.

Scris de Sandra Stoler in 19/03/12 @ 01:55.
sursa: aici

Liga Pensionarilor a donat 500 de pachete de alimente


     
   Liga Pensionarilor a organizat o acţiune umanitară în judeţ, acţiune în care au fost angrenate sute de persoane vârstnice. Sute de vârstnici din localitatea Zăbrani au primit donaţii substanţiale de curând. Liga Judeţeană a Pensionarilor, Filiala Zăbrani şi agenţia locală a Casei de Ajutor Reciproc „Solidaritatea“ au distribuit persoanelor vârstnice din comună 500 de pachete cu alimente. Donaţiile de care s-au bucurat pensionarii au constat în ulei, zahăr, orez, făină şi cozonac. 

    „Procurarea donaţiilor s-a făcut cu spri­jinul Consiliului Local şi al prima­­- rului comunei, Marian Toader“, a susţinut Gheorghe Lazăr, preşedinte al filialei Ligii Pensionarilor Zăbrani.

Scris de Sandra Stoler in 23/04/12 @ 02:01.
Salvat in SOCIAL
sursa: aici